Site icon Curierul de Vâlcea

Isabella Ioniță, noul director al Colegiului Național „Alexandru Lahovari”

Începând de astăzi dimineață, Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea are un nou director. Consiliul de administrație al liceului a decis ca frâiele unității să fie preluate de către Isabella Ioniță (foto), cea care a fost un timp adjunctul unității de învățământ, dar și purtător de cuvânt al IȘJ Vâlcea.
Contactată, Isabella Ioniță ne-a confirmat informația, declarând că s-a detașat de la Inspectoratul Școlar pentru a conduce Colegiul „Lahovari”, locul său fiind preluat de către Adina Dobrete. Dacă va fi o nouă etapă de concurs pentru directori școlari, în februarie, așa cum se aude, Isabella Ioniță va participa. Deocamdată, însă, nimic nu e bătut în cuie.

Exit mobile version