Ion Andreiţă: Mătura de pelin

O carte greu de definit şi de încadrat într-un anumit gen literar. Plină de idei şi de imagini frumoase, scrisă într-un stil alert, agreabil şi atrăgător, Mătura de pelin se citeşte uşor şi cu plăcere. Compusă din segmente şi întâmplări din perioade şi locuri diverse, cartea pare mai degrabă un roman autobiografic decât o culegere de reportaje despre episoade disparate din viaţa autorului. O carte la intersecţia jurnalismului de calitate cu literatura, în care ochiul ager al gazetarului înclinat spre detalii este dublat de preocuparea scriitorului de a scoate la iveală din întâmplări cotidiene esenţe care definesc personaje, categorii sociale sau epoci. Ion Andreiţă – notează Nicolae Dan Fruntelată, unul dintre prefaţatorii volumului – „n-a scris articole de serviciu. El a iubit cuvântul, el încearcă, uneori cu disperare, să-i dea un luciu nou, nemaivăzut”.
„Mătura de pelin” este o metaforă. Cu câteva secole în urmă, în vremea ţarului Ivan al IV-lea (cel Groaznic), capul de câine şi mătura erau înscrise pe stindardul unei organizaţii opresive care urmărea curăţirea prin violenţă a societăţii ruse de elementele, multe la număr, intrate în dizgraţia conducătorului suprem. Nu întâmplător, Stalin avea un cult pentru Ivan cel Groaznic şi îl considera un model de conduită în viziunea sa despre purificarea societăţii sovietice de toţi duşmanii poporului. Ion Andreiţă nu se iluzionează însă cu ideea unei „mături” ca instrument în mâna unei clase politice care urmăreşte să facă ordine şi curăţenie în societate. Mătura de pelin a lui Ion Andreiţă este o invitaţie la purificare interioară, la o privire lucidă asupra meandrelor propriului destin, ea deschide „cărarea ce duce spre casa amintirilor… Trecute prin filtrul de viaţă şi de moarte al pelinului – al cărui parfum amar nu se stinge niciodată – evocările ce coboară din această casă a amintirilor nu se vor decât o invitaţie de a păşi înăuntru”.
Consecvent acestui principiu, Ion Andreiţă îl poartă pe cititor pe urmele paşilor săi începând cu anii copilăriei în comuna natală, Perieţi – Olt, cu anii adolescenţei la Liceul „Radu Greceanu” din Slatina, apoi anii de facultate şi cariera profesională nu lipsită de felurite încercări şi peripeţii. Pretutindeni, în ţară sau în străinătate, cititorul face cunoştinţă cu personaje din varii domenii, cu farmecul limbajului, al înfăţişării şi al obiceiurilor lor, de la oameni simpli din satul natal până la scriitori şi academicieni de anvergură, care au marcat considerabil cultura română.
Ca orice om aflat totdeauna sub vremi, Ion Andreiţă mărturiseşte despre epocile care populează tablourile amintirilor sale, uneori vesele, alteori pline de amărăciunea cu iz de pelin, dar mereu animate de speranţa unor orizonturi mai prielnice şi prietenoase. Nu este locul aici să intrăm într-o descriere amănunţită a tablourilor de viaţă pe care ni le înfăţişează cu generozitate autorul, ne vom mulţumi să semnalăm unul singur. Cu rădăcini adânci în mediul satului, Ion Andreiţă nu uită niciodată să se intereseze de soarta ţăranului român, exponentul unei categorii sociale fundamentale pentru fiinţa şi cultura noastră naţională, dar al cărei destin, pe cât este aureolat de măreţie, pe atât de brutal este lovit necontenit de vitregiile evoluţiilor politice şi de atitudinea conducătorilor vremelnici. Portretul colectiv pe care Ion Andreiţă îl face ţărănimii române este absolut remarcabil şi ne aminteşte de pagini ale lui Aleksandr Soljeniţîn despre soarta ţărănimii ruse. Iată câteva linii de contur: „Ţăranii. Oamenii care nu pleacă, oamenii care nu rămân. Dintr-o constantă greu de clintit (ca să nu zic „de neclintit”), din suportul cel mai puternic şi sigur al echilibrului unui popor, au devenit nişte pribegi cu sensul statorniciei. Oameni cu statutul schimbat – şi redus. Rezervorul care asigura vitalitatea şi verticalitatea – misterul ce ţinea dreaptă făclia existenţei şi demnităţii româneşti – a sărăcit…”.
Bufniţa Minervei zboară numai în amurg, afirma un renumit filosof. Altfel spus, înţelepciunea deplină vine întotdeauna la vârsta maturităţii. Mătura de pelin este cu adevărat o carte scrisă la vârsta înţelepciunii. Mărturisirile lui Ion Andreiţă se încheie în acest volum la data de 10 iunie 2014, în pragul împlinirii vârstei de 75 de ani. Publicistul, poetul şi prozatorul a rămas însă aceeaşi fire scormonitoare, dornică de cunoaştere şi de a comunica celorlalţi gândurile şi trăirile sale. De curând, a mai adăugat o filă la cartea acestei vârste frumoase. Un motiv în plus să-i urăm şi noi viaţă lungă şi La mulţi ani!
Dr. Ioan C. Popa