În comuna Dăeşti, biserica „Sfântul Nicolae” a fost reabilitată
Curierul de Valcea
În urmă cu ceva vreme anunţam că administraţia comunei Dăeşti se va ocupa de reabilitarea bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae”. Iată că, recent, edilul George Popolan a finalizat această investiţie, care-a însemnat refacerea acoperişului, dar şi a turlei. Lucrările au necesitat un efort financiar de 50 mii lei, din bugetul local. „Am schimbat în totalitate învelitoarea şi acoperişul, atât la turlă, care a fost acoperită cu tablă de aramă, cât şi la biserică, unde am folosit ţiglă din beton. Era necesară intervenţia noastră întrucât apăruseră infiltraţii în pereţii bisericii”, a explicat liberalul Popolan.