Ieri, în jurul orei 08.00, şoferul unei autoutilitare Citroen, în vârstă de 23 de ani, din comuna Guşoeni, conducând pe DN 67 B, pe raza comunei Creţeni, din direcţia Guşoeni către Drăgăşani, a acroşat cu partea dreaptă faţă un cetăţean de 52 de ani, care se angajase în traversarea străzii fără să se asigure. Acesta a fost rănit grav, dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde i s-a pus diagnosticul politraumatism, stare comatoasă. Victima nu a putut fi testată cu aparatul etilotest şi nu i s-au putut recolta probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Şoferul a fost testat, rezultatul fiind negativ.