Vineri, 3 noiembrie, Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, s-a întâlnit cu primarii comunelor Budeşti, Nicolae Bălcescu, Galicea, Olanu şi Drăgoeşti, pentru a găsi soluţii în vederea introducerii reţelei de gaze în localităţile pe care aceştia le administrează.
La întâlnire a participat şi deputatul Ovidiu Ştefan Popa, care s-a interesat de această problemă la Ministerul Energiei. În urma discuţiilor, s-a stabilit ca, nu mai departe de săptămâna aceasta, să fie semnată o adresă comună prin care să se solicite Ministerului Energiei sprijin pentru înfiinţarea unui sistem de distribuţie a gazelor naturale în această zonă.
„Semnalele venite din teritoriu, referitoare la nevoia stringentă de introducere a unei reţele care să alimenteze cu gaz comunele Budeşti, Nicolae Bălcescu, Galicea, Olanu şi Drăgoeşti m-au determinat să stabilesc o întrevedere cu primarii acestor localități, pentru a găsi soluții împreună. I-am ascultat pe primari, am aflat ce demersuri a făcut fiecare şi am stabilit ca, împreună, să semnăm o adresă către Ministerul Energiei prin care să arătăm importanţa introducerii reţelei de gaze în aceste comune, pentru dezvoltarea lor. Este imperios necesar să convingem că o astfel de investiţie este vitală pentru atragerea de investitori şi, în cazul Budeştiului, pentru păstrarea acestora. Intenţionez, de asemenea, să constituim şi o delegaţie care să se deplaseze, în acest scop, la Guvern”, au fost vorbele lui Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.
În cinci comune din stânga Oltului se dorește introducerea rețelei de gaze
