Duminică, 22 iunie, la Lungeşti s-a derulat ediţia 36-a a „Zilei olarului”, manifestare devenită tradiţională în comuna condusă de Tiberiu Costea. „Arta ceramicii, în comuna Lungeşti, datează de foarte mulţi ani, din zilele în care înaintaşii noştri s-au hrănit cu această meserie. Sper ca în perioada 2014 – 2020, să putem accesa fonduri europene şi să ducem această tradiţie mai departe”, a transmis primarul Costea. Din programul manifestării nu au lipsit concertele de muzică populară specifică zonei, dansuri tradiţionale şi concursuri sportive. „Trăirea şi păstrarea meşteşugurilor şi obiceiurilor reprezintă zestrea cea mai de preţ a unei aşezări, a unui popor. Un astfel de meşteşug ce s-a păstrat de-a lungul timpului în satul Lungeşti este olăritul. Descoperirile arheologice din această aşezare au scos la iveală vase de ceramică şi resturi ale unor vase şi obiecte din primele secole ale erei noastre. Olarii din comuna noastră au fost şi sunt cunoscuţi. Astfel, în anul 1908, la primul concurs de olărit pe ţară, a participat cu rezultate foarte bune şi un meşter olar din Lungeşti, pe nume Constantin N. Badea. De asemenea, la ediţia a X-a a târgului de ceramică «Cocoşul de Hurez» au participat şi olarii din comuna Lungeşti, iar ceramiştii Ilie Budin şi Ion C. Vasile au obţinut cu acest prilej premiul special al Muzeului Judeţean Vâlcea. În prezent, Lungeştiul poate fi considerat, sub raportul numărului olarilor, al doilea după Horezu în judeţul Vâlcea”, a mai spus Tiberiu Costea Costea.
Produsele ceramiştilor sunt destul de variate ca formă şi mărime: oale, borcane, străchini, cenace, taiere, castroane, ulcioare, bobici, sărării, glastre, obiecte mult întrebuinţate în uzul gospodăresc. „Această îndeletnicire a olarilor practicată din tată-n fiu nu este lipsită de simţul artei. La fiecare vas întâlnim calităţi artistice remarcabile, putem admira tehnica formei smalţului şi al culorilor. Cel mai frecvent motiv ornamental folosit de olari, de aceşti artişti ai ceramicii din păcate puţin cunoscuţi este linia în zig-zag, precum şi motivul valului zgâriat cu o unealtă special concepută”, declară liberalul Costea.
Această manifestare locală a devenit o acţiune de suflet a comunei
La ediţia din acest au fost prezenţi, printre alţii, senatorii Dan Niţu şi Laurenţiu Coca, vicepreşedintele CJ Bogdan Pistol, consilierii judeţeni Mihaela Andreianu şi Gheorghe Folea, directorul Nicolae Vălimăreanu (RAJDP). Sute de localnici şi alţi invitaţi ai primarului Costea s-au simţit bine, pentru câteva ore, în compania muzicii populare, a teatrului, a sportului, mâncărurilor tradiţionale.