Site icon Curierul de Vâlcea

„Hora Costumelor”, la Pietrari

Școala Gimnazială Pietrari, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Valcea, Primăria Pietrari și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea, a organizat „Hora costumelor, în ochi de copil”, ediția a III-a – concurs interjudețean, în data de 24 martie, în Sala Căminului Cultural Pietrari. Concursul s-a desfășurat prin participare directă pentru elevii din județul Vâlcea și directă sau indirectă (prin film) pentru elevii din celelalte județe.
Pregătirea elevilor pentru concurs a vizat valorificarea firească a elementelor de tradiție în procesul instructiv-educativ, încurajarea elevilor, a părinților acestora și a întregii comunități în direcția culegerii de informații, apropierii de tradiția autentică și vie, pe care să o „pătrundă”, să o „decodifice” și să îi exploateze constructiv valențele.

Exit mobile version