Evenimentul a fost organizat de Centrul de Congrese şi Expoziţii OLTEXPO în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi a atras peste 1000 de participanţi.„Extraordinar, o acţiune care trebuie lăudată, fiindcă dă un farmec deosebit acestei zile de sâmbătă. Dacă ziua este frumoasă, ceea ce este aici este şi mai frumos. Felicit organizatorii şi sper ca aceasta să fie prima dintr-un lung şir de acţiuni pe care le vom organiza împreună”, a precizat Gabriela Ene, Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.
În cadrul evenimentului au fost desemnaţi şi câştigătorii concursului judeţean de creaţie „Cum văd eu Halloween-ul”, la care au participat cu lucrări sute de preşcolari şi şcolari vâlceni. La categoria învăţământ preşcolar, câştigătorii sunt: locul I – Vîrtej Ayana (GPP Nord 1), locul II – Miricioiu Carina (GPP nr.1), locul III – Şovar Alexandru (GPP nr.1 Călimăneşti), menţiuni – Sandu Maria (GPP Nord 2) şi Ciobotea Ion (GPP nr. 1). La categoria învăţământ primar: locul I – Zaharia Mara-Teodora (A.S. “Iniţierea Copiilor ”), locul II – Rotaru Rareş şi Marinoiu Alex (Take Ionescu), locul III – Cârstina Andrei (Matei Basarab) şi menţiuni – Ban George (Scoala Nr. 5) şi Salomia Ştefania (Matei Basarab).