Comuna Golești a obținut titlul de „Sat European de Tineret 2026” în cadrul Galei Comunității European Youth Village, desfășurată în data de 22 noiembrie 2025 în satul Peștera, județul Constanța, localitate care a purtat titlul în anul 2025.
Povestea implicării tinerilor din Golești a început în urmă cu mai bine de patru luni, odată cu înființarea grupului de inițiativă „Tinerii Goleșteni”. Au urmat consultări cu tinerii din comună, identificarea nevoilor lor și stabilirea activităților. Cele patru luni de muncă au inclus depunerea primei candidaturi și realizarea filmului de prezentare, interviul online, participarea la programul de mentorat, un al doilea interviu cu membrii juriului la Bran și depunerea candidaturii finale. În urma acestui proces complex, cei 13 tineri din grup au reușit să aducă titlul în județ.
Golești devine astfel prima comună din județul Vâlcea care obține această distincție și a doua din Oltenia, după comuna Scoarța din județul Gorj.
Membrii grupului „Tinerii Goleșteni” sunt voluntari ai Asociației Grow and Glow. Ei au fost susținuți în demersul lor de către asociație și de primarul comunei, Adrian Mitrache, care a asigurat transportul și a însoțit tinerii, atât la activitățile organizate la Bran cât și la Gala European Youth Village.
În cadrul Galei, mentorul grupului de inițiativă, Camelia Băluțoiu, a primit distincția „Om care inspiră”.
Alături de Golești, în anul 2026 vor purta titlu de Sat European de Tineret și comunele Marginea (județul Suceava) și Hăghig (județul Covasna). De asemenea, comuna Sâncraiu (județul Cluj), una dintre localitățile care au deținut titlul anul acesta, și-a prelungit mandatul și pentru anul 2026.
În comuna Golești, anul 2026 se anunță plin de activități. Tinerii au planificat numeroase inițiative care să aducă împreună tineri din Golești și din celelalte sate vâlcene, să consolideze legături și să creeze o comunitate mai unită. Printre obiectivele lor se numără înființarea Consiliului Tinerilor Goleșteni, organizarea primei ediții a Festivalului Tinerilor Goleșteni, derularea de activități educative, culturale, sportive și recreative, precum și amenajarea unor noi spații dedicate tinerilor — locuri în care aceștia să se întâlnească și să se simtă liberi și fericiți în propria comună.
Prin implicare și colaborare cu autoritățile publice, tinerii își propun să transforme acest titlu într-un catalizator al schimbării în Golești.
“Câștigarea titlului nu este doar o realizare, ci o confirmare că putem. Odată cu titlul, am câștigat și altceva: încredere. Vrem să punem în aplicare planurile noastre și să aducem cât mai mulți tineri la activități”, spun reprezentanții grupului „Tinerii Goleșteni”.
European Youth Village este un program strategic care urmărește dezvoltarea ecosistemului de tineret din mediul rural din România și Europa, adaptat nevoilor și provocărilor tinerilor la nivel local, național și european. Programul este coordonat de Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA) și Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile, cu susținerea Romanian-American Foundation (RAF). Procesul de selecție al satelor câștigătoare pentru 2026 face parte din proiectul Generația 8, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+.

