Site icon Curierul de Vâlcea

Frâncu se zbate pentru Zona Metropolitană

francu_emilian5• premierul Ponta, invitat la Vâlcea
 

Prin intermediul unei scrisori deschise, primarul Râmnicului, Emilian Frâncu (foto), l-a înștiințat pe primul ministru al României, Victor Ponta, asupra problemelor de natură economică ce amenință tot mai serios calitatea vieții locuitorilor din Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea, dar și din întreg județul. Prin această scrisoare, primarul Frâncu, în calitate și de președinte al Zonei Metropolitane, i-a adresat premierului invitația de a veni să viziteze „inima economică” a județului Vâlcea, combinatul Oltchim SA.

Redăm integral, în rândurile următoare, scrisoarea edilului Emilian Frâncu:

SCRISOARE DESCHISĂ

adresată Excelenţei sale

domnul Prim Ministru al României, Victor Viorel PONTA

Din păcate, după peste un an de guvernare USL, ne vedem obligaţi să ne exprimăm, fără rezerve, nedumerirea în privinţa modului în care a fost gestionată până acum situaţia societăţii comerciale OLTCHIM SA de către toţi factorii responsabili. Reprezentăm primarii şi consilieri locali din Zona Metropolitană a Râmnicului, în nr. de 18 şi împărtăşim acest sentiment cu zecile de mii de vâlceni afectaţi direct sau indirect de blocarea activităţii acestui reper internaţional al industriei petrochimice.

Menţionăm că, în termeni reali, odată cu oprirea şi micşorarea semnificativă a activităţii Oltchim SA, aproximativ 50% din economia Zonei Metropolitane Râmnicu Vâlcea s-a diminuat, aşa cum alarmant (cu aproximativ 35%) s-a restrâns şi economia întregului judeţ Vâlcea.

În baza acestui considerent, vă rugăm să analizaţi rugămintea noastră de a face cât mai curând o deplasare pe platforma chimică râmniceană, ocazie cu care vă puteţi convinge personal de calitatea instalaţiilor de la combinatul chimic, în care s-au investit sume considerabile şi care stau, în mare măsură, nefolosite în continuare. Totodată, bunăvoinţa dumneavoastră de a dialoga direct şi cu angajaţii acestei societăţi ar reprezenta un gest de încredere reciprocă, într-un parteneriat real Guvern – salariaţi.

Revenim cu rugămintea de a fi luate măsurile necesare pentru urgentarea privatizării societăţii, de preferat într-o formulă integrată cu Arpechim Piteşti.

De asemenea, considerăm că Oltchim poate şi trebuie să beneficieze, aşa cum Guvernul pe care îl conduceţi a ajutat şi alte obiective de interes naţional, de o formulă de credit sindicalizat în valoare de minim 60 de milioane de Euro pentru asigurarea capitalului de lucru necesar (promisiunea făcută de peste un an de zile şi neonorată încă de Guvernul USL).

În speranţa că veţi da atenţia cuvenită demersului nostru, vă mulţumim anticipat pentru solicitudine şi poate, prin gestul dumneavoastră, veţi scoate judeţul Vâlcea din zona de ignorare şi indiferenţă în care, pe nedrept, Guvernul USL l-a introdus în ceea ce priveşte alocarea de fonduri şi sprijin pentru dezvoltare economică (Calea ferată Rm. Vâlcea – Vâlcele, autostrada Sibiu – Piteşti sau pârtia de schi Vidra sunt obiective care nu au primit deloc finanţare în 2013 de la Guvernul USL deşi ar fi adus, prin finalizare, mari câştiguri economiei României).

Primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea

Emilian Valentin FRÂNCU

Preşedinte al Asociaţiei

Zona Metropolitană Rm.Vâlcea

Exit mobile version