Site icon Curierul de Vâlcea

Focare în 10 județe din țară și, totuși, Vâlcea, încă ferită de pesta porcină africană

Județul nostru continuă să fie ferit de pesta porcină africană, chiar dacă, în țară, s-au înregistrat sute de focare în 10 județe. În ședința Colegiului Prefectural de astăzi, una din temele dezbătute s-a referit la măsurile de prevenire și combatere a pestei porcine africane. Conducerea DSVSA Vâlcea, prin director Mihai Gabriel Miclea (foto), a luat o serie de măsuri: comunicarea către primării a măsurilor ce trebuie luate, colaborări cu Garda Forestieră și asociațiile de vânătoare, controale la fermele de porci, instruiri cu medicii veterinari și fermierii din județ etc. În plus, s-au efectuat, alături de echipajele Poliției și cu sprijinul CJ Vâlcea, 14 controale în târguri, aplicându-se 14 amenzi în valoare de 90.000 lei, pentru neconcordanțele depistate. Au mai avut loc 18 controale în trafic, și-na cest caz amenzile aplicate trecând de 40.000 lei. S-au recoltat probe în teritoriu de la porcii bolnavi sau găsiți morți, toate fiind negative.
Prefectul județului, Florian Marin, a dispus intensificarea controalelor în trafic, aceasta fiind cea mai ușoară cale de transmitere a bolii.

Exit mobile version