Festivitatea a început cu onorul acordat Inspectorului general al Jandarmeriei Române, General maior dr. Pop Gavrilă, de către o gardă de onoare constituită din absolvenţi ai promoţiei 2011, după care, oaspeţii au fost invitaţi pe platoul şcolii pentru a asista la ceremonialul acordării gradului de sergent major celor 150 de absolvenţi. Au susţinut alocuţiuni în cadrul festivităţii: general maior dr. Pop Gavrilă, prefectul Mircea Nadolu şi primarul municipiului Drăgăşani, Cristian Nedelcu. O slujbă religioasă oficiată de preoţii Drăguţ Marin, Dobre Ion şi Bîrneaţă Daniel i-a binecuvântat pe tinerii absolvenţi ai şcolii. Festivitatea s-a încheiat cu defluirea absolvenţilor promoţiei 2011, prin faţa oficialităţilor prezente, a părinţiilor, rudelor şi prietenilor .
În urma mediilor obţinute ca urmare a examenelor susţinute de către elevii promoţiei fost desemnat şef de promoţie, sg.maj. Amza Cătălin, cu media generală de 9.44, pe locul doi s-a clasat sg. maj. Enache Iulian, cu media generală de 9.34, iar pe locul trei sg. maj. Băducă Delia, cu media generală de 9.14. Primii trei clasaţi au fost recompensaţi, ca de fiecare dată, de către Prinţul Paul al României, cu premii constând în sume în bani. Numele şefului de promoţie, sg. maj. Amza Cătălin, a fost înscris pe placa de onoare a şefilor de promoţii, alături de cei 14 şefi de promoţii care au absolvit această şcoală, începând cu anul 1996.
După desfăşurarea festivităţii a avut loc repartiţia tinerilor subofiţeri absolvenţi, în ordinea mediilor, de Jandarmi, Grupări Mobile, Unităţi Speciale ale Jandarmeriei Române şi de Protecţie şi Pază, cu menţiunea că primii trei clasaţi au avut dreptul să-şi aleagă locul în funcţie de preferinţe. Şeful de promoţie, sg. maj. Amza Cătălin a ales să-şi desfăşoare activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea. Tinerii subofiţeri se vor prezenta în unităţile unde au fost repartizaţi mâine, 20 iunie.