Site icon Curierul de Vâlcea

Expoziție de icoane realizate de elevi, la Arhiepiscopia Râmnicului

Şcoala Populară de Arte şi Meserii Râmnicu Vâlcea și Arhiepiscopia Râmnicului organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, o nouă expoziție de icoane. Deschiderea evenimentului cultural-artistic este programată mâine, 26 septembrie, cu începere de la ora 12.00. Vernisajul are loc în sala «Iosif Episcopul» din cadrul Casei Sfântul Calinic a Centrului Eparhial din Râmnic. Lucrările ce vor fi expuse aparțin unor copii cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani, elevii fiind îndrumați de către profesorii Dan Diaconu și Corina Bunea.
Pentru persoanele interesate facem precizarea că accesul la vernisajul expoziției este permis în mod gratuit!

Exit mobile version