Astăzi, 7 septembrie, la orele prânzului, SCM Râmnicu Vâlcea a evoluat la Slatina, pe terenul echipei Club Sportiv Municipal din localitate, jocul contând pentru etapa a doua din Liga Florilor de handbal feminin. Într-un meci pe care l-ați putut urmări în direct prin intermediul canalului youtube ale cotididianului nostru, echipa râmniceană a dominat în mod autoritar, iar cei 40-50 de membri ai galeriei care au făcut deplasarea la Slatina au asigurat fondul sonor din sală. SCM a condus cu șase goluri la pauză (scor 14-8), impunându-se la o diferență finală de șapte goluri (scor 30-23), pe fondul unui joc ceva mai relaxat al fetelor noastre din final.
În urma acestui succes, SCM Râmnicu Vâlcea ajunge la 6 puncte în clasament și se instalează pe podiumul Ligii Florilor. În etapa a treia, echipa noastră va primi vizita formației sibiene Măgura Cisnădie. Partida se va disputa joi, 12 septembrie, cu începere de la ora 18.00, în Sala „Traian” din Râmnicu Vâlcea.
După victoria de la Slatina, Vâlcea s-a instalat pe podiumul Ligii Florilor
