
A fost nevoie de ani buni ca două proiecte cu impact major asupra comunității din Roești să prindă contur. Una dintre investiții, realizarea gropii de gunoi, a iscat de-a lungul timpului aprigi discuții între consilierii locali și cetățeni. Potrivit declarației edilului Gheorghe Drăghici, fiecare localnic avea rețineri legate de această investiție, dar , cu timpul, au înțeles că pentru o comunitate contează ordinea, curățenia și, mai ales, crearea de locuri de muncă. Până la urmă, după cinci ani de tergiversări, ministrul Rovana Plumb a semnat finanțarea proiectului. Groapa de gunoi va deveni, cât de curând, realitate. O altă investiție de seamă vizează realizarea unei fabrici de peleți de rumeguș, lucru ce va duce, implicit, și la noi angajări. „Trebuie să avem răbdare și cu această investiție; încet, încet apar și realizările. Rugămintea mea este ca societatea care se va înființa să nu fie condusă de un om politic, ci să aibă un manager adevărat, cu experiență. Este nevoie de un om care să cunoască toate aspectele din domeniu, nu unul politic. Cu mediul nu te poți juca”, a mai precizat alesul local din Roești, adresându-se consilierilor județeni, în cadrul ultimei ședințe ordinare.