• conform articolelor 72 și 102 din Legea 215, veteranul pesedist va prelua conducerea „Parlamentului Vâlcii”
Criza profu
Înainte de a prezenta declarația noului președinte al CJ Vâlcea, Dumitru Persu, trebuie să spunem că articolele la care facem referire prevăd faptul că, în eventualitatea vacantării funcției de președinte, unul dintre vicepreședinți va prelua atribuțiunile acestuia! Iar Dumitru Persu este singurul vicepreședinte în funcție în momentul de față, după ce Bogdan Pistol și-a dat demisia.
„În articolul 72, alineatul 1 din Legea 215 este precizat că în momentul în care rămâne un vicepreședinte și celălalt nu a putut fi desemnat, cel rămas este de drept înlocuitorul președintelui Consiliului Județean. Evident, asta pe perioada până când se va alege alte vicepreședinte. Asta înseamnă că eu în calitatea pe care o am, că eu am rămas din nefericire pentru unii vicepreședinte, am dreptul să semnez orice, am inclusiv atribuțiunile de ordonator de credite. Deci situația de la CJ este deblocată și nu mai e nicio problemă. Să nu mai aibă nimeni nicio grijă. Articolul 72, alineatul 1 se referă la primari, dar articolul 102 din aceeași lege face trimitere la articolul 72, deci corespunzător se aplică la nivel de Consiliu Județean”, a sunat declarația noului lider al Consiliului Județean, în exclusivitate pentru publicația noastră!