Cursul operei lui Petre TĂNĂSOAICA s-a întrerupt brusc, prea devreme, la nici 64 de ani de viață. Timpul n-a mai avut răbdare cu el. Pe 3 ianuarie 2019, Dumnezeul l-a chemat la El. Cel care și-a dedicat viața cuvântului și cărții, scriitorul și jurnalistul Petre TĂNĂSOAICA, a fost condus pe ultimul drum, la Călimănești, duminică, 6 ianuarie 2019, după slujba de prohodire. Au rămas în urmă cei dragi ai lui în durere, dar demni continuatori ai operei vieții sale. Căci, la drept vorbind, urmașii, cum ți-i clădești, așa îți vor continua opera.
Sâmbătă, 16 iulie 2022, Petre TĂNĂSOAICA ar fi împlinit 67 de ani. L-am fi sunat sau ne-am fi întâlnit și i-am fi urat cu drag «La mulți ani!». Din păcate, de vreo câțiva ani, nu mai avem cui să îi transmitem gândurile noastre.
Dumnezeu să îl aibă în paza Sa!
DRAGUL NOSTRU PETRE ar fi împlinit 67 de ani
