Site icon Curierul de Vâlcea

Doi tineri au fost surprinși de polițiști în timp ce încercau să fure bunuri dintr-o mașină

În noaptea de 11/12 februarie 2024, angajați ai Poliției Râmnicu Vâlcea, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au surprins în flagrant doi bărbați, ambii în vârstă de 21 de ani, domiciliați în municipiu, în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea.

„În urma depistării, cele două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, în urma cercetărilor, stabilindu-se faptul că aceștia ar mai fi comis în aceeași noapte, un alt furt dintr-un alt autoturism din municipiul Râmnicu Vâlcea, precum și faptul că aceștia sunt presupușii autori ai mai multor furturi din autovehicule comise în municipiul Râmnicu Vâlcea. În continuare, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor doi tineri și luării măsurilor legale care se impun”, ne-au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.

Sfaturi de la polițiști

Pentru a nu deveni victimă a hoţilor de autoturisme, polițiștii vâlceni vă recomandă:

Exit mobile version