De Sfânta zi a Înălţării, la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Călimăneşti, a avut loc ceremonia de decernare a titlurilor de cetăţeni de onoare ai oraşului Călimăneşti Stareţului Mânăstirii Cozia, Vartolomeu Androni şi a medicului Sabina Cuprian. Primarul Ilie Amuzan a propus Consiliului Local al Primăriei Călimăneşti, în şedinţa extraordinară, acordarea titlurilor de cetăţeni de onoare acestor personalităţi marcante ale oraşului Călimăneşti. Imediat după În faţa a zeci de locuitori ai Călimăneştiului, primarul Ilie Amuzan şi vicele Vasile Scârlea au dat citire expunerilor de motive care au condus la acordarea acestor distincţii celor două personalităţi.
Starețul Mănăstirii Cozia a primit distincția cu emoția și modestia omului simplu, al slujitorului drept și iubitor al Domnului, din cuvântul său de mulțumire, cei de față au tras multe învățăminte. Spunea înalta față bisericească…„trebuie să facem bine pentru că este bine și nu trebuie să facem rău pentru că este rău”.
Așa cum spunea și gazda manifestării, preotul paroh al Bisericii Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Călimănești…. „avem în față doi slujitori ai oamenilor – unul al sufletului – preotul și altul al trupului – medicul” care au știut și au avut harul de a se apropia de oameni pentru a le alina și împărtăși suferințele sufletești și trupești.