Prin intermediul unui comunicat de presă, oficialii Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea anunță că, la sfârșitul săptămânii trecute, instituția condusă de Bogdan Marinescu a organizat două acţiuni: „Cupa Primăverii” şi „Cupa Mărţişorului”.
La prima acţiune, tineri din cartierele Râmnicului au participat la jocuri de fotbal, tenis şi cros, fiind prezenţi 180 de participanţi. La cea de-a doua s-au consemnat 250 de participanţi, toți de la Colegiul Energetic, ei luând parte la întreceri de handbal. Ar mai fi de amintit faptul că DJST Vâlcea a premiat câstigătorii clasaţi pe primele trei locuri oferindu-le diplome, medalii şi alte materiale sportive.
DJST Vâlcea a organizat „Cupa Primăverii” și „Cupa Mărțișorului”
