La data de 21 aprilie, polițiștii orașului Bălcești, în timp ce se aflau pe strada Deputat Anton Mițaru din localitate, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism aflat în trafic. Întrucât conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalul polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia. El a fost urmărit până pe raza comunei Lăcusteni unde a coborât din mașină și a fugit. Polițiștii au reușit să-l prindă din urmă, imobilizându-l și încătușându-l, el fiind condus la sediul Poliției orașului Bălcești. Conducătorul autoturismului, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Diculești, emana halenă alcoolică. El a refuzat însă testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Tânărul a fost sancționat contravențional pentru lipsa declarației pe proprie răspundere prevăzută de Ordonanțele Militare și pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge”, a informat IPJ Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă transmis pe marginea acestui subiect.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al IPJ Vâlcea
Din cauza unui șofer beat, polițiștii au alergat din Bălcești până în Lăcusteni
