Weekendul trecut a avut loc la Bruxelles sesiunea finală a Citizens’ Panel on Intergenerational Fairness, unde 150 de cetățeni din toate cele 27 de state membre ale UE, selectați aleatoriu, au lucrat pentru a defini recomandări ce vor contribui la viitoarea Strategie Europeană privind echitatea între generații.
Ne-am bucurat să aflăm că regiunea noastră a fost reprezentată de un vâlcean, domnul Gabriel Sorin Petrescu. Domnia sa ne-a făcut o vizită la Centrul EUROPE DIRECT Vâlcea și ne-a împărtășit despre experiența sa. ”Eu am făcut parte din grupul 5, unde, împreună cu alți patru reprezentanți din Cipru, Suedia, Polonia, Italia, am făcut o echipă foarte bună și am analizat problema locuințelor și creșterea prețurilor la chirii. În urma dezbaterilor, grupul a formulat două recomandări majore, care au primit un număr foarte mare de voturi pozitive:
– locuințe sigure, comunități puternice și o viață demnă pentru toate generațiile;
– introducerea de restricții normative pentru dezvoltatori și investitori privați și corporativi.”
În încheierea sesiunii de de la Bruxelles, participanții au finalizat un set de recomandări, care a fost transmis Comisiei Europene pentru viitoarea Strategie privind echitatea între generații.

