Aproximativ 15 investitori bulgari și-au făcut apariția la începutul acestei săptămâni la sediul Camerei de Comerț și Industrie Vâlcea. Vizita vecinilor de la sud de Dunăre a avut loc în cadrul unei mai vechi relații de prietenie și colaborare cu Camera de Comerț și Industrie din Vidin, iar interesul bulgarilor ajunși în Vâlcea a fost centrat pe domeniul de construcții. Delegația a fost primită de către președintele Valentin Cismaru, dar și de directorul general Gheorghe Rizoiu, care au prezentat oaspeților punctele de interes ale județului nostru.
Delegație din Vidin, în vizită la CCI Vâlcea
