• liderul formațiunii județene, Ioan Iordăchescu, a prezentat candidații pentru funcția de primar din comunele Olanu, Crețeni și Runcu
Marți, 1 martie, la sediul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat din Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat conferința de presă care a marcat debutul pre-campaniei electorale pentru această formațiune cu mare tradiție pe scena politică românească. În prezența președintelui filialei Vâlcea a PNȚCD – Ioan Iordăchescu, dar și a vicepreședintelui – scriitorul Ilorian Păunoiu, electoratul din județul nostru a fost informat cu privire la temele de campanie pe care această formațiune politică le va aborda în perioada imediat următoare.
Reînvierea satului vâlcean și dezvoltarea fermelor mici și mijlocii – principii de bază pentru PNȚCD
Conform spuselor președintelui Iordăchescu, formațiunea politică pe care o conduce la nivel județean își propune să câștige simpatia alegătorilor prin prezentarea unor teme profund ancorate în doctrina PNȚCD. Astfel, pentru mediul rural, țărăniștii din Vâlcea își propun reînvierea satelor, cât și dezvoltarea fezabilă a fermelor mici și mijlocii. Pentru Râmnic, țărăniștii doresc integrarea orașului în circuitul economic național și redarea demnității locuitorilor săi în țară.
„Avem un județ îmbătrânit și fără prea multe perspective economice. Avem oameni corupți care candidează pentru a treia sau a patra oară și tot mai vor funcții. Dacă vrem să schimbăm ceva în acest județ, trebuie ca oamenii să acorde șansa unor candidați noi, precum cei ai noștri, asupra cărora nu planează suspiciuni de corupție. Vrem să intrăm în consiliile locale, municipale și cel județean. Lipsa PNȚCD atât din Parlamentul României, cât și din CL/CJ s-a văzut în ultimii 10-15 ani de zile. Este nevoie de oameni care să dea un suflu nou. Să salveze satul românesc prin inițiativă și prin dorința de a face ceva constructiv pentru comunitățile din care vin. Temele de campanie al PNCȚD sunt satul românesc și perspectivele sale de dezvoltare prin atragerea tinerilor și încurajarea lor pentru dezvoltarea fermelor mici și mijlocii. Pentru municipiu, ne propunem readucerea Râmnicului în atenția circuitului economic național și redarea demnității râmniceanului în țară. Corupția care a decapitat atâția politicieni din județul nostru sper că a arătat alegătorilor că nu trebuie să mai voteze astfel de oameni. Ne cunoaște o țară și o Europă vizavi de minciuna în care râmnicenii trăiesc. Trebuie ca râmnicenii să fie mândri de orașul în care trăiesc, iar consilierul local nu trebuie să fie un derbedeu, ci acea persoană care să reprezinte interesul cetățeanului!”, a declarat președintele PNȚCD Vâlcea.
Lichelele și traseiștii politici, aspru condamnați de țărăniștii vâlceni
Și dacă tot sunt la modă „transferurile” politice în această perioadă, președintele Ioan Iordăchescu le-a transmis un mesaj foarte ferm celor care ar dori să vină în PNCȚD doar din interes. „Partidul nostru nu dorește oameni care își urmăresc interesele personale. Nu vrem lichele și traseiști politici în rândurile noastre. Cu atât mai mult, asigurăm electoratul că nu vom lăsa astfel de oameni să candideze pentru funcții publice de pe listele noastre. Dacă oamenii vor continua să voteze partide înființate ieri și desființate mâine, atunci își merită soarta. PNȚCD nu va pune lichele pe listele electorale. Cinci candidați de primari dacă vom avea în tot județul, atunci vă asigur că acei cinci vor fi oameni de reală valoare! Vor fi oameni despre care putem spune cu certitudine că rămân țărăniști până la moarte”, a conchis președintele Iordăchescu.
La Olanu, Crețeni și Runcu, PNȚCD mizează pe trei oameni îndrăzneți
Tot în cadrul acestei conferințe de presă, PNȚCD și-a prezentat candidații desemnați pentru funcția de primar în comunele Olanu, Crețeni și Runcu. În rândurile următoare, în această ordine, vom reda declarațiile susținute de aceștia în cadrul conferinței de presă.
Ion Pârcălăbelu – inginer, candidatul care vrea să schimbe fața comunei Olanu
Ovidiu Catrina – inginer, omul care pune la bătaie toate forțele pentru binele locuitorilor din Crețeni
Constantin Stroe – tehnician silvicultor, cel mai tânăr candidat pentru funcția de primar din Vâlcea
În completarea declarației tânărului din Runcu, mai adăugăm faptul că, la numai 23 de ani, cu prilejul conferinței de presă, Constantin Stroe a purtat cămașă populară românească. Ar mai fi de amintit faptul că tânărul este și președintele Organizației Județene de Tineret a PNȚCD Vâlcea.