În prezent, la nivel de județ, cel puțin în evidențele medicilor, sunt peste 5.000 de bolnavi de cancer, numai 300 dintre ei reprezentând cazuri nou-intrate. Mai mult, la secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea sunt doar 50 de paturi. Tocmai de aceea aprobarea înființării unui centru de radioterapie este binevenită, chiar dacă ideea în sine a fost dezbătută și pe vremea răposatului președinte ale CJ Vâlcea, Ion Câlea. S-a dorit și atunci un astfel de centru, au avut loc întâlniri, dar, din cine știe ce motive, ideea a fost abandonată. Poate de data aceasta, într-un moment când chiar este urgentă nevoie de un astfel de centru, se va trece și la aplicarea, respectiv ridicarea lui. Investiția, după cum susțin reprezentanții CJ Vâlcea, depășește 6 milioane euro. Noua clădire ar urma să fie ridicată tot în curtea Maternității.
De ce Centrul de Radioterapie? Tot mai mulți bolnavi de cancer și doar 50 de paturi
