De astăzi, tomograful Spitalului Județean de Urgență Vâlcea va funcționa și-n weekend. Așa se face că urgențele – care ținem să precizăm erau cele mai numeroase sâmbăta și duminica – nu vor mai fi redirecționate către centrele din Sibiu, de exemplu. Astfel, au fost aduși în cadrul Laboratorului de Radiologie doi specialiști în domeniu, oameni competenți, care vor lucra weekend-urile în favoarea pacienților.
Până la luarea acestei decizii, pacienții veniți cu urgențe vineri seara, sâmbătă și duminică erau trimiși la centrele medicale din Sibiu și Craiova.
De astăzi, tomograful Spitalului Județean, funcțional și-n weekend-uri
