Pornesc de la o știre venită din Germania: ”Incident între armata germană și poliția bavareză. Derutați de exercițiile militare, locuitorii unui orășel de lângă Munchen au chemat poliția, raportând oameni înarmați pe străzi. Polițiștii s-au mobilizat serios, au trimis chiar un elicopter. Soldații au crezut că desfășurarea poliției face parte din exercițiu și au deschis focul cu muniție de antrenament, dar polițiștii au răspuns cu muniție reală rănind un soldat.” O astfel de întâmplare caraghioasă putea duce la un măcel, însă ea n-ar fi fost posibilă dacă societatea germană nu era cu nervii întinși la maximum de frica atentatelor. Așadar existau niște premise.
În susținerea ideii vin și cu o experiență personală. În drumurile mele prin București am călătorit de câteva ori cu turiști din Israel. Cred că sunt pe primele locuri în statistici între cei care vizitează Bucureștiul. Merg prin cluburi, cazinouri (la ei sunt interzise jocurile de noroc), se distrează. L-am întrebat odată pe unul ce-i atrage cel mai mult la țara noastră și mi-a răspuns fără să ezite: sentimentul de securitate. La drept vorbind, la ei acasă nu beneficiază de așa ceva. Orice necunoscut cu care se intersectează pe stradă și în ochii căruia se uită neliniștiți poate scoate din haină o armă de foc sau detona o bombă. În autobuz, în stație, nu știi, oricând se poate întâmpla o catastrofă. De aceea vin la București, pentru a-și lua porția de securitate și îi urmărești detensionați vizibil când se urcă în mașină.
O sursă de psihoză la nivel mondial, chiar dacă ceva mai latentă, este indubitabil apariția AI-ului. Însăși denumirea de inteligență artificială este aleasă nefericit, induce ideea unei competiții cu inteligența umană și implicit încercarea de a se substitui acesteia. De aici până la relații de iubire, afecțiune, mărturisirea unor sentimente nu e decât un pas. Vai, AI-ul ne ocupă joburile și ne lasă pe drumuri, șomeri, o să vedeți voi, va duce la abrutizarea societății, copiii nu mai sunt stimulați să gândească, vom fi reduși la mediocritate înainte de a ne copleși, se aud cele mai alarmiste voci. Dacă proprietatea termenilor ar fi fost ceva mai responsabilă, în loc de AI s-ar fi găsit un alt nume, să zicem: instrument de sprijin pentru intelectul uman, posibil ca îngrijorarea ce derivă de aici să fi fost mult diminuată.
Astfel de tensiuni macină psihicul uman și declanșează psihoze colective. Dacă prin ale părți ele sunt justificate de spaime reale, am impresia că la noi se întrețin cu bună știință de forțe destabilizatoare. Adică se observă un efort concertat de răspândire a unor informații neverificate, pentru a induce panică în rândul populației. Se mizează și pe vulnerabilitatea oamenilor, cu care au ieșit din pandemie, astfel încât efectul este garantat. Degeaba explică ministrul apărării că România nu se pregătește de război, nu au loc încorporări, nu sunt trimise trupe și tehnică militară în Ucraina, narativa primează. La fel în cazul unui accident nefericit, determinat de niște scurgeri de gaze. Este transformat într-un atac cu bombă mușamalizat. Autoritățile nu ne spun adevărul, agită spiritele și partidele extremiste, pentru care orice dramă a unor familii reprezintă o oportunitate de a deveni vocali. Nu vreau să-mi închipui ce s-ar fi întâmplat dacă incidentul din Germania ar fi avut loc în România.