Din dorinţa de a aduce un plus de valoare echipei vâlcene înaintea începerii play-out-ului Ligii Naţionale, viceprimarul Râmnicului, Ion Gigi Matei, s-a implicat personal în „rezolvarea” transferului Alexandrei Gogoriţă. Interul de 22 de ani a avut o situaţie contractuală mai complicată, fiind anunţată de conducerea fostei sale echipe (SCM Craiova) că nu mai face parte din lot chiar după încheierea perioadei de transferuri. În aceste condiţii, Gogoriţă a fost convinsă să vină la Vâlcea însă, deocamdată, nu are drept de joc. Aşa cum declara şi antrenoarea Simona Gogârlă, transferul handbalistei ar genera o concurenţă pe posturi, foarte utilă echipei vâlcene, implicată în lupta pentru evitarea retrogradării. Gogoriţă este o jucătoare de perspectivă, ea fiind convocată de mai multe ori în echipa naţională a României, încă de la o vârstă fragedă.
„Transferul Alexandrei Gogoriţă nu a fost încă realizat. Dar am ajuns la o înţelegere cu jucătoarea, este de acord să vină la noi. Ea a fost şi bolnavă în ultima perioadă şi nu s-a mai antrenat cu viitoarele sale colege. Sperăm să o avem cât mai curând legitimată”, ne-a declarat preşedintele HC Municipal, Toma Pleşa.