• în eventualitatea unui succes, handbalistele pregătite de Nicoleta Lazăr şi Cristina Rouă au posibilitatea de a se apropia de plutonul fruntaş al ligii secunde feminine
Mâine, 3 martie, sportivele clubului Chimia se vor deplasa în judeţul Covasna, acolo unde vor întâlni, începând cu ora 11.00, pe Bowling Sfântu Gheorghe. La prima vedere, meciul pare unul accesibil pentru tinerele handbaliste vâlcence, acestea din urmă având o poziţie superioară în clasament comparativ cu cea ocupată de adversare (doar locul opt, cu 13 puncte în „cont”). Insă, aparenţele pot înşela, din acest motiv elevele Nicoletei Lazăr trebuie să trateze meciul cu maximă seriozitate, mai ales prin prisma faptului că, nu mai departe de acum o săptămână, adversarele lor de mâine au fost la un pas să provoace o mare surpriză, ele ţinând mult timp în şah liderul CSŞ Caracal chiar în deplasare. Celelate şase dueluri ale etapei a XVI-a, care se vor disputa tot mâine, sunt următoarele: CS Timişoara – Mureşul Târgu Mureş (derby-ul rundei), CSM Slatina – Universitar Târgu Jiu, Universitatea Timişoara – CSŞ Caracal (cel mai „dezechilibrat” meci al etapei de mâine, ultima clasată primind pe propriul teren replica liderului), CSM Sfântu Gheorghe – HC Alba Sebeş şi CSM Bistriţa – Universitatea Reşiţa.