În cursul zilei de 11 iunie a.c., un polițist din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, aflat în timpul serviciului, în zona digului din apropierea râului Olt, din municipiu, a salvat o persoană ce se afla căzută într-un canal cu apă. Astfel, în timp ce se afla în zona digului din municipiul Râmnicu Vâlcea, polițistul a fost solicitat de către o femeie pentru a interveni în ajutorul unui minor care a căzut în canalul cu apă.
„Colegul nostru, Alin, a acționat de îndată, reușind astfel să scoată minorul de 12 ani din apă până la sosirea echipajelor medicale, considerând că orice secundă era importantă. Dându-și seama că există riscul unui stop cardio-respirator, colegul nostru i-a acordat primul ajutor, reușind astfel să-l stabilizeze. Concomitent, a solicitat sprijinul altor persoane pentru a apela serviciul de urgență 112, manevrele acordate de către colegul nostru salvându-i viața băiatului”, au precizat reprezentanții IPJ Vâlcea.
Tânărul salvat de Alin a fost transportat la o unitate medicală din județul Dolj pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Felicitări tânărului polițist pentru promptitudinea cu care a acționat!