Potrivit Enteprise Europe Network, din cadrul CCI Vâlcea, vestea bună este că nu există nicio o interdicţie prin care micii fermieri să nu îşi poată vinde laptele pe piaţă din 2014, însă trebuie respectate condiţiile de igienă, adică igiena celui care mulge animalul, igiena ugerului, a vaselor în care este colectat laptele şi bineînţeles răcirea imediată a laptelui pentru a reduce înmulţirea bacteriilor. Micii fermieri cu 2-3 vaci nu trebuie să facă investiţii în vederea obţinerii unui lapte conform cu cerinţele UE, însă cei care au mai multe animale şi obţin o cantitate de lapte mai mare, trebuie să-şi achiziţioneze un aparat de muls şi un răcitor: „Dacă un ţăran are două vaci în curte nu este nevoie să achiziţioneze un mulgător, ci doar să respecte igiena mulsului, respectiv a mâinilor, a ugerului, a vaselor de colectat lapte şi, bineînţeles, să introducă imediat laptele muls la frigider, la o temperatură între 0 şi 4 grade Celsius. Sunt condiţii minime de igienă pentru ţăranul care are două-trei vaci în curte şi nu cred că sunt foarte greu de îndeplinit. Pentru cei care au mai multe vaci, 4-5 animale, iar cantitatea de lapte este mai mare, într-adevăr este nevoie de o minimă investiţie pentru un aparat de muls şi un răcitor. Aici şi forma asociativă a crescătorilor de animale reprezintă o soluţie pentru partea cu investiţii”, ne-a explicat Lidia Giosan.