Site icon Curierul de Vâlcea

Circulație cu probleme pe DN7

Polițiștii Serviciului Rutier și pompierii ISU au fost solicitați să intervină, în urmă cu puțin timp, la un accident rutier produs pe Drumul Național 7, pe raza localității Proieni, la kilometrul 211.

O autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 45 de ani, cetățean străin, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț.

În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Traficul rutier în zona evenimentului s-a desfășurat alternativ.

Exit mobile version