Site icon Curierul de Vâlcea

Cinci clase pregătitoare la Școala nr.10

Schimbarea domiciliului fie în alt cartier din Râmnic, în alt județ sau plecarea în străinătate, face ca, în noul an școlar 2014 – 2015, Școala nr. 10 să aibă mai puțin cu o clasă pregătitoare față de anul școlar în curs. Mai precis, vor fi cinci clase 0. „Foarte mulți copii au plecat cu părinții «în-afară»; alții și-au schimbat domiciliul în alt cartier sau în alt județ. Dacă organizam tot șase clase, cu copiii de acum, riscam ca în clasa a V-a să nu ai minimum de efective. Așa că am preferat să am mai mulți copii într-o clasă și să nu avem probleme pe viitor”, a declarat, pentru ziarul nostru, Adriana Statie, director Școala nr. 10 Râmnicu Vâlcea. În cele două etape de înscriere, pentru cele cinci clase pregătitoare, sunt înregistrați 127 de copii, exact cât a estimat și conducerea unității de învățământ. 

Exit mobile version