Site icon Curierul de Vâlcea

Ceasul rău

Minora plecată de la domiciliu, identificată
La data de 10 decembrie a.c., o minoră de 14 ani, aflată sub măsură de protecţie la D.G.A.S.P.C. Vâlcea, plasament la asistent maternal şi dată dispărută în data de 09 decembrie a.c, a fost depistată de polițiști. Minora a fost identificată în comuna Radovan, jud. Dolj, unde a locuint până să fie sub măsura protecţiei DGASPC Vâlcea.  În acest intervalul de timp minora nu a fost victima vreunei infracţiuni şi a fost încredinţată reprezentantului D.G.A.S.P.C. Vâlcea, manager de caz.
 
Controale în trafic, în zona Băile Olănești
Marți, 10 decembrie, între orele 10.00-15.00, poliţiştii din Băile Olăneşti – Formaţiunea Rutieră şi Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare împreună cu specialişti RAR Vâlcea au acţionat pe raza de competenţă. Cu această ocazie, au fost legitimate 20 de persoane şi controlate 15 autovehicule, fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.940 lei. De asemenea au fost reţinute patru certificate de înmatriculare şi trei plăcuţe de înmatriculare.
 
Cu lemnele pe drum, fără acte de proveniență
Polițiștii din Perişani au efectuat o acţiune pe linie de silvicultură împreună cu reprezentanții Ocolului Silvic Clăbucet, pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniu. Cu această ocazie, s-a identificat pe islazul comunei Perişani, 3,453 mc material lemnos esenţă fag, ce aparţin unor cetățeni din zonă.  Cu ocazia verificărilor s-a constatat că materialul lemnos a fost tăiat fără drept şi sustras din fondul forestier ,,Prigonire’’. S-a procedat la sancţionarea contravenţională a celor doi conform Legii nr.171/2010 şi s-a dispus confiscarea materialului lemnos rezultat, fiind lăsat în custodia ocolului silvic. La data de 10 decembrie a.c., ora 04.15, poliţiştii din Bălceşti au identificat un cetățean din comuna Livezi care transporta cu o autoutilitară 1,7 tone cărbune fără a poseda documente legale de provenienţă. Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1500 lei , conform art. 1 lit. e din Legea nr.12/1990-Rep şi s-a dispus confiscarea cantităţii de 1 700 kg cărbune, acesta fiind predat reprezentantului Primăriei oraşului Bălceşti.
 
Incendiu la o locuință din Vlădești
• cauza, un scurtcircuit electric ca urmare a unui echipament de iluminat defect
În data de 10 decembrie, la ora 22.41, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la o casă în localitatea Vlădeşti.
Până la stingerea incendiului, au ars: acoperişul casei, construit din lemn cu învelitoare din ţiglă, pe o suprafaţă de aproximativ 300mp; circa 5 mc lemne de foc; aproximativ 100 Kg de parafină; 3 uşi şi două ferestre.  Conform estimărilor, valoarea pagubelor totalizează aproximativ 20.000 de lei,iar cea a bunurilor salvate aproximativ 50.000 de lei. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminarii, se pare a fi producerea unui scurtcircuit electric din cauza unui echipament de iluminat defect.
 
Foc la coșul unei case din Măciuca
Ieri, la ora 02.10, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la coşul pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi al unei case, în localitatea Măciuca.   Până la stingerea incendiului, a ars funinginea depusă pe coşul casei. Conform estimărilor, valoarea bunurilor salvate este de aproximativ 30.000 de lei. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminarii, se pare a fi aprinderea funinginii din cauza necurăţării acesteia de pe canalul coşului de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi.