Dosar penal pentru șofat sub influența alcoolului
Fără permis la volan, a acroșat un minor
În comuna Galicea, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unui băieţel de 6 ani. Astfel, zilele trecute, un bărbat de 29 ani, din comuna Galicea, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia, pe DJ 678D, din direcţia Nicolae Bălcescu – Galicea şi fără a poseda permis de conducere, la ieşirea dintr-o curbă uşoară la stânga, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a acroşat cu partea din faţă a maşinii pe un minor de 6 ani, care se deplasa cu bicicleta pe marginea drumului, în aceeaşi direcţie de mers, fiind lipsit de supraveghere. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a minorului, care a fost diagnosticat cu contuzie genunchi stâng. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără permis şi pentru vătămare corporală din culpă.
Impact între un mopedist și-o ambulanță
Un conducător de moped a ajuns la spital după ce a intrat într-o ambulanţă ce circula regulamentar în faţa sa. Vineri, în jurul orei 16.00, în timp ce conducea un moped, din direcţia Galicea – Stoileşti, un tânăr de 17 ani, din comuna Galicea, din cauza faptului că nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers faţă de o ambulanţă, care circula regulamentar în faţa sa, a intrat în aceasta, accidentându-se. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului de moped care a suferit vătămări corporale fiind transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio – cerebral cu pierderea cunoştinţei.
Prins cu lemnele tăiate din pădurea Ocolului Silvic Horezu
Poliţiştii din Berbeşti au acţionat pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilicite din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos. Astfel, oamenii legii au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de un bărbat, din comuna Alunu, despre faptul că din pădurea din punctul „Preierat”, coboară spre D.J. 605 C, o autoutilitară încărcată cu lemne sustrase din pădure. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului unde au surprins un cetățean din comuna Alunu. Acesta transporta aproximativ 3 m.c., esenţă ştejar, tăiat şi sustras din fondul forestier al Ocolului Silvic Horezu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos, fapte prevăzute de art. 108 şi 110 din Legea 46/2008. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi lăsat în custodie reprezentantului ocolului silvic.