Site icon Curierul de Vâlcea

CCI sună adunarea IMM-urilor

Săptămâna viitoare aduce un nou val de întâlniri şi se­siuni de informare şi consultanţă organizate de către Ca­mera de Comerţ şi Industrie Vâlcea pentru operatorii eco­no­mici vâlceni.

Astfel, pentru a marca Săptămâna Întreprinderilor Euro­pene, între 15-19 octombrie vor fi puse la punct două ate­liere de lucru, în care vor fi prezentate studii de caz şi inte­racţiune cu participanţii. Programul prevede pentru marţi, de la ora 11.00, o sesiune centrată pe „Operaţiuni impozabile TVA” (defi­ni­re, persoanele impozabile şi activi­tatea eco­nomică, operaţiuni cuprin­se în sera de aplicare a TVA); „Ope­raţiuni scutite de TVA” (în interiorul ţării, pentru importul de bunuri intra­co­munitare, pentru export sau ope­raţiuni simi­lare, pentru intermediari).

Joi, tot de la ora 11.00, se are în vedere „Regimul dedu­ce­rilor TVA (sfe­ra de aplicare, limitări, exerci­tarea dreptului de deducere, regimul mixt şi persoana parţial impozabilă TVA, decontul de TVA, rambursarea TVA de către alte sta­te); „Ajustarea TVA deductibil” (în cazul achiziţiilor de bunuri şi servicii, altele decât bu­nu­rile de capital, ajustarea bu­nurilor de capital).

În vizorul acestor demersuri ale CCI Vâlcea, se află reprezentanții compartimentelor economice ale operatorilor economic și vor fi susținute de către Cornelia Drumen, expert contabil autorizat.

Exit mobile version