Capitale Culturale Europene în 2013: KOSICE (Slovacia), alături de MARSILIA (Franţa)

Al doilea oraş ca mărime, după capitala Bratislava, Kosice a deţinut, de-a lungul istoriei sale, mai multe nume de o pitorească rezo­nanţă multietnică: Cassovia (în era romană); Kaschau (în limba germană); Kassa (în ungu­reşte); şi Kosice, după 1918, în „statul comun” Ceho-Slovacia. „Ideea că oraşul posedă o isto­rie multiculturală a devenit o esenţială cons­tantă, a afirmat Thomas Cismarick, directorul proiectului KOSICE – 2013 –Capitală Culturală a Europei, iar comunităţile şi minorităţile sale: maghiară, poloneză, ruteană, germană, evre­ iască şi romă joacă un rol cu totul definitoriu şi important, fiind integrate în cel mai amplu proiect, ce le reprezintă cultura, civilizaţia, tradiţiile”. (Afirmaţie făcută în 19 ianuarie a.c., la lansarea strălucitorului Eveniment: KOSICE – CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ – 2013, alături de MARSILIA; lansare aureolată de un eclatant concert, al faimoasei formaţii „Jamiroquai”, precum cap de afiş.)

De altfel, ajutorul pe care l-au dat câteva no­torii personalităţi ale artei şi culturii franceze, în­­tru reciclarea şi reconvertirea burgului Ko­sice, spre o nouă mentalitate spirituală, cul­tu­rală şi chiar economică, rămâne recunoscut. Transformat, în vremurile comunismului, într-un megaloman şi propagandistic centru indus­trial (melaturgic-siderurgic), cu cenuşii furnale, înecându-se într-o poluare agresivă – toate aces­tea au dus la „urâţirea, sluţirea şi anoni­mi­za­rea” vechiului burg, a cărui emblemă, cen­trală, a continuat să fie, totuşi, cea mai impor­tantă catedrală romano-catolică din Răsărit: Sankta Elisabetha. Arhitecţi, ingineri, designeri urbani, artişti plastici, precum Cristian Poitiron (şeful proiectului: „SPOT”), au schimbat, tranşant, faţa de beton a cartierelor oraşului şi blazarea cetăţenilor, invitând zonele periferice, învecinate ale Kosice-ului, suburbiile sale, la o înnoită activitate şi responsabilitate, culturală şi economică, aşa cum Marsilia a chemat şi atras întreaga regiune istorică a Provenţei.

Tot astfel, Aurora Pascot, directoarea filia­lei „Alianţa franceză”, a adus aici muzicieni, ex­po­­zanţi, specialişti ai audio-vizualului, cercetă­tori, universitari, din Franţa; şi a invitat trei tru­pe de cântăreţi celebri, aceiaşi care au deschis şi festivităţile şi festivalurile de la Marsilia. „Ca­pi­tala Culturală Kosice se va bucura de vizi­bi­li­tate internaţională şi va ieşi, astfel, din izolarea sa!… În Kosice, încă nu se poate călă­tori, cu uşurinţă, fiind la cinci ore depărtare de cen­trul Bratislava, deoarece nu are, încă, un aero­port internaţional”, a adăugat doamna Pascot.

Fotograful şi ziaristul marseillez Antoine D’Agata a fost contactat, şi el, să creeze un album-reportaj; dedicat evoluţiei şi schimbării imaginii acestei cetăţi industriale în real burg turistic, cultural-ştiinţific, universitar; (D’Agata a devenit şi un „documentarist fierbinte” al eta­pelor şi stadiilor creării frontierelor europene ale „Spaţiului Schenghen”). Poate cel mai im­por­tant simbol al înnoirii a apărut în anul 2000, când combinatul industrial sidelurgic, din Ko­sice, cu 21.000 de muncitori, a fost privatizat, prin intermediul colosului american U.S. STEEL, reciclându-se, reconvertindu-se şi devenind în adevăr, performantă această industrie grea a Slovaciei.

Casernele militare şi depozitele de căr­buni, halele industriale şi atelierele, chiar fa­brici şi întreprinderi, precum „Tabaska”, de pre­lucrare a tutunului, au fost transformate, cos­­metizate, metamorfozate în săli de expo­ziţii, concerte, cinematografe, piste de dans; centre de artă contemporană, conferinţe; sau cultural-sportive, pentru tineret. Tot aici, au fost expe­ri­men­tate „afişele mobile”, spectaculoase repre­zentări graffiti, integrate în cultura urbană; iar artista-designer franceză Elsa Morin a creat ori­ginale instalaţii de tehnică audio-video, în ju­rul vechii catedrale, Primăriei şi Teatrului municipal.

Fiecare zi a anului de graţie 2013 a derulat în Kosice, ca şi în portul Marsilia, un eveni­ment, ori mai multe, demne de memoria istoriei contemporane, cu festivaluri de teatru (chiar şi „al străzii”); concerte, expo-inovaţii etc., care le-au oferit acestor oraşe-capitală un alt şi înnoit suflu. El va consta (şi) în potenţarea crea­tivităţii cultural-ştiinţifice şi a celei tehno­lo­gice, de performanţă; în stoparea emigrării for­ţei de muncă şi a furtului de creiere intelectuale ş.a.

„Este pentru prima oară când au fost bugetate fonduri speciale, spre a se impulsiona arta contemporană, originală, diferită, «diver­să»”, a declarat Suzana Packova, o artistă spe­cializată în domeniile audio-vizualului, revenind după o bursă de un an de la Paris. „Aşa cum s-a întâmplat şi cu capitalele cultu­rale europene Liverpoole (2008) şi Ruhr (2010), reconvertite din centre industriale, în cetăţi (şi) ale învăţământului, ştiinţei şi culturii, se va întâmpla şi în cazul Kosice, al nostru; iar aceste transformări, adăugând potenţarea tu­ris­mului, vor trebui să continue şi după 2013”, sus­ţine şi un prestigios economist, Jan Sudzina.

În ciuda vizibilităţii internaţionale, pe care a că­pătat-o Kosice – „capitală culturală euro­pea­nă”, un cotidian german de mare circulaţie, pre­zen­tând evenimentele oraşului Marsilia, şi po­menind şi cealaltă capitală – Kosice, afirmă: „Acesta este al doilea burg al Sloveniei!”… Con­fuzia e insidioasă şi gravă; n-ar  mai trebui adău­gat decât că… Lublijana este capitala Slovaciei!…

*

Cultura şi aportul istoric al „capitalei” culturale Kosice nu pot fi ignorate şi nici uitate. Aici a copilărit unul dintre cei mai mari scriitori umorişti ai lumii, a cărui mamă era slovacă: Ja­roslav Hasek, autorul „Bravului soldat Szwejk, în războiul mondial”; aici şi-a scris opera un „Kafka al slovacilor” – Sandor Marai; aici s-a năs­cut Alexander Dubceck, tragicul erou al Primăverii de la Praga! Şi pictorul Andy War­hol, un mare artist al Americii, căruia i s-a închi­nat un muzeu, în Rutenia. Dar, numai după 1945, Kosice a devenit „excesiv-industrial”, atră­gând în „rândurile clasei muncitoare” popu­laţiile împrejurimilor, ajungând până acum la cifra de aprox. 250.000 locuitori. De aici, din „Eas­tern Slovack Steel Works” pleacă, azi, enor­me cantităţi de metal, ce vor potenţa „arta şi civilizaţia cotidiană – estetica automobilului”, în frunte cu Skoda-Wolksvagen, Citroen-Peugeot (mărcile „C.3. Picasso” şi „Peugeot 207 şi 208”); Kia Motors etc. Slovacia a atins (şi) cel mai mare număr de automobile (pe fa­mi­lie!); şi o creştere semnificativă industrială, pen­tru „zona răsăriteană a Euro-ului” – de 2,6%. „SLOVACIA este un adevărat atelier; dar care nu trebuie să producă numai valoare adăugată, cifre, ci şi voinţă şi vocaţie de a crea!”, a afirmat actualul ministru de externe, Miroslav Lajcak. „Din atelier, Slovacia va trebui să se ridice, întru a deveni un adevărat laborator – al creativităţii”.

*

În Republica Slovacia îşi duce existenţa, şi astăzi, o comunitate românească (şi câteva localităţi păstoreşti, până în Cehia şi sudul Poloniei), mai vechi, decât perioada în care Ro­­mânia reîntregită avusese frontieră cu Cehoslovacia. Prin împrejurimile oraşului Kosice trecea legendarul „drum al transhu­man­ţei”. Există expresii şi cuvinte din viaţa păs­to­rească a românilor, care au pătruns şi în limbile slave. De altfel, unii lingvişti interpretează nu­mele KOSICE, de la breslaşii care îşi vindeau scump munca, în vechime, cosaşii – cei care tăiau şi conservau iarba (fânul), în clăi, pentru animale, iarna. Familii precum Smântână, Voitea, Voitilă au participat la istoria (şi ge­nealogia) vieţii unui celebru compozitor ceh, spre ilustrare; şi a unui papă (Ioan Paul al II-lea, după documentaţia expusă, în „L’Osser­vatore Romano”, de un diplomat român la Varşovia, Nicolae Mareş).

Aceste amintiri, reminiscenţe, despre mitul istoric-fabulos al transhumanţei apropie oraşul Kosice de cealaltă „capitală”: Marsilia. Portul, înfiinţat în urmă cu 25 de secole, de o colonie grecească a dăruit memoriei transhumanţei cel mai valoros eveniment „cultural”, cu adevărat epopeic al său, ca burg „capitală europeană a culturii”; între 18 mai şi 7 iunie a.c. au trecut, venind dinspre Italia şi împrejurimile Provenţei, câteva mii de oi – „turme epopeice”, le-a numit presa franceză, spre păşunile din Alpii galici. Manifestarea, de sorginte imemorială, trans­for­ma­tă, acum, în spectacol-eveniment, nu a fost con­dusă de păstori reali, ci interpretată de o trupă de actori, de la Theatre du Centaur, din Mar­silia. În capul turmelor se afla o tânără fe­meie, înveşmântată în roşu, călărind pe trei cai albi. Ceilalţi „păstori” erau în haine închise, de munteni; dar nu erau nici ei „ciobani”. A fost, în acest fel, resuscitată o antică tradiţie, profund „câmpenească”, franco-italică, miile de oi cău­tând noi surse de hrană, instituindu-se într-un „flux epopeic”, printre populaţiile seden­tare. Flu­enţa, energia, trecerea, mişcarea neîn­cetată; şi un mitic „schimb” de informaţii, feluri şi chipuri de produse specifice, precum „Parmezanne-Parmigiano”, legende ciobă­neşti, folclor poetic şi muzical etc., au creat o imagine memorabilă.

Aceste tradiţii fabuloase au existat şi în Europa Centrală şi de Răsărit, însă au intrat în adormire, ca să nu spunem că au dispărut, în lunga epocă industrial-socialistă. Una dintre ele, sigur cea mai veche, reînvia spiritul cetăţii antice trace DEVINA (din nordul provinciei, devenite romane Panonic), cetate în care au fost descoperite morminte şi ulcioare mari, cu nesfârşite şiraguri şi toarte răsucite, din lut roşu; s-au descoperit cuptoare semicirculare, de ars cărămidă şi ceramică, descoperiri ar­heo­logice nu puţine, pe teritoriul republicii Slo­vacia. Politica cultural-turistică a Ceho-Slova­ciei, până în deceniul al optulea, organiza, la cetatea DEVINA din apropierea Kassoviei (numele latin al oraşului Kosice), monumentale ceremonii de „sunet şi lumină”, ducând până la 150.000 de spectator-turişti. Astăzi, amintirea cetăţii DEVINA o poartă localitatea vecină Devinskaia Nova Ves. Aceste festivităţi se des­fă­şurau şi organizau la echinocţii şi solstiţiul de vară – şi erau un soi de resurcitare a vieţii şi memoriei înaintaşilor vechi, europeni, ce au trăit în aceste spaţii. Alte provincii faimoase, precum Maramureşul (ţinut străvechi, cu nenumărate bogății legendare), Rutenia, Galiţia, sudul Poloniei (Carpaţii păduroşi) au născut tradiţii ce pot fi resuscitate, prin agro-turismul european; idei ce au fost, de altfel, probate (şi) de „SIBIU – Capitală a Culturii Europene ” în 2007 (cu un capitol special de festivităţi şi spectacole dedicat „Mărginimii Sibiului”); şi, iată, în această vară (şi) de Marsilia. Imagini, spectacole monumentale, ce au fost+ revitalizate (şi) în KOSICE, până la finele acestui an 2013 şi după – rămânându-i să perpetueze aureola unei „capitale” europene a Culturii; precum şi vizibilitatea internaţională.