Pe perioada vacanței estivale, programul Registraturii din cadrul celor două instanțe este redus. Astfel, la Tribunalul Vâlcea, se pot înregistra documente în zilele de luni, marți și joi, între orele 9.00 – 12.00, iar consultațiile pe dosare pot fi oferite marți și joi, tot între orele 9.00 – 12.00. La Registratura Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sunt lucrătoare două zile pe săptămână: marți și joi, între orele 10.00 – 13.00. Mai mult, se pot afla informații și de pe site-urile instanțelor.
Când înregistrăm acte la Judecătorie și Tribunal, în vacanța estivală?
