Știm că sportul aduce cu sine o stare de sănătate bună, un tonus muscular crescut și implicit bună dispoziție. Elevii claselor de liceu au de ales ce vor să facă de acum înainte, deoarece pot aborda sportul din perspectiva performanței sau doar pentru a-și menține starea de sănătate într-o formă cât mai bună și, de ce nu, să lege prietenii de durată în sălile de sport.
Dacă abordăm sportul și din perspectiva educației și autodisciplinei, putem întelege faptul că acesta nu înseamnă doar performanță și obținerea de titluri, înseamnă un mod de viață. O viață trăită pentru sine, dar trăită și pentru generațiile care urmează, asta făcând ca cei ce vin din urmă să aibă repere și exemple bune de urmat. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea dorește tuturor să ia decizii înțelepte care să ajute la îmbunătățirea stilului de viață!
• Biroul de presă al D.J.S.T. Vâlcea
Campionii României la Colegiul Economic din Râmnicu Vâlcea
