Vâlcea va găzdui o nouă conferință de Cyber Intelligence
„Am participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar de la Școala Gimnazială «Anton Pann» din Râmnicu Vâlcea, unde, în urmă cu mulți ani (1984), pășeam și eu cu aceleași emoții. M-am bucurat să îi văd pe cei mici pregătiți și entuziasmați să înceapă școala, să-și revadă colegii și dascălii și să vadă ce surprize le mai rezervă acest an școlar. Am dat curs și invitației Colegiul Național de Informatică «Matei Basarab» din Râmnicu Vâlcea de a le fi alături la început de an școlar și, cu acest prilej, le-am transmis gândurile mele bune”, a declarat Constantin Rădulescu.
„Le-am spus elevilor că îi așteptăm la Clubul Sportiv Vâlcea-1924, înființat recent de Consiliul Județean Vâlcea, unde pot să practice baschet, fotbal și alte sporturi. I-am anunțat că intenționăm să organizăm, în luna noiembrie a acestui an, și o nouă conferință de Cyber Intelligence. Le doresc tuturor mult succes în noul an şcolar, care sper să fie cu rezultate pe măsura așteptărilor!”, a mai precizat președintele Consiliului Județean Vâlcea.