Acest demers al președintelui PNL Vâlcea vine în urma publicării listelor cu drumuri județene și comunale din județul Vâlcea pe care ministerul condus de Elena Udrea dorește să le reabiliteze și care coincid în proporție covârșitoare cu distribuția politică a primarilor portocalii din județul Vâlcea. Deputatul Buican consideră că reabilitarea drumurilor spre stațiunile turistice și spre cele mai importante obiective turistice din județul nostru va facilita accesul turiștilor și va oferi zonei un avantaj față de alte destinații turistice din țară, contribuind astfel la apariţia unei surse altenativa de venituri pentru bugetele locale. „Din câte am observat, Elena Udrea a repartizat și acești bani pe criterii politice, ceea ce este nedrept față de primarii de la alte partide politice. În acest context am decis să îi adresez o interpelare prin care ii solicit imperativ să țină cont de criterii obiective atunci când mai realizează liste cu distribuții de fonduri. Dacă tot e și ministru al turismului, putea să facă un bine acestui județ și să reabiliteze drumurile spre stațiunile și obiectivele turistice din Vâlcea sau să realizeze un program guvernamental de reabilitare a infrastructurii din stațiunile turistice. Daca nu va proceda în consecinţă, demonstrează că turismul vâlcean nu are valoare pentru domnia sa!”, a conchis Cristian Buican.