Proiectul „Investim în viitor și educație la Bujoreni”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va fi implementat în scurt timp în unitățile de învățământ din comuna Bujoreni. Primarul Gheorghe Gîngu a semnat, zilele trecute, contractul de finanțare, urmând a se organiza licitația conform legislației în vigoare. Investiția se ridică la suma de peste 845.000 de lei și presupune: asigurarea echipamentelor şi a resurselor tehnologice digitale pentru unităţile de învăţământ și asigurarea dotărilor pentru sălile de clasă şi laboratoarele/ atelierele şcolare.
Astfel, vor fi achiziționate table interactive, sisteme de tip desktop cu monitor, sisteme all-in-one sau laptop-uri, sistem de sunet, multifuncționale, camere pentru videoconferință, routere wi-fi, echipamentele necesare pentru laboratoare multidisciplinare, mobilier și echipamente digitale pentru cabinete școlare, precum și pentru cabinete de asistență psihopedagogică, dar și materiale sportive pentru săli de sport.
Gheorghe Gîngu: „Vreau ca școlile noastre să arate precum cele din Occident, iar sistemul de predare să fie unul smart”
„Școala din Bujoreni are viitor, iar eu m-am încăpățânat să demonstrez acest lucru. De când am preluat frâiele administrației
„La final, aș dori să mai anunț că, până la începerea anului școlar, vom finaliza un alt proiect important pentru Școala Gimnazială Gura Văii. Este vorba despre montarea unui sistem de supraveghere video și de control acces. De anul viitor, tot acolo vom avea o sală de sport modernă. Deci, se poate!”, a mai adăugat edilul comunei din nordul Râmnicului.