De asemenea, se cuvine să amintim remarcatele acestei întreceri. De la Şcoala Goranu, cele mai bune sportive se numesc Mădălina Sas, Diana Lazăr, Georgiana Radu (golgetera etapei locale), Magdalena Berbece (cel mai bun portar). De la Şcoala I. G. Duca s-a făcut remarcată Alexia Iordache, elevă care a fost desemnată drept cea mai tehnică jucătoare a turneului. De asemenea, de la Şcoala Cheia s-a remarcat eleva Aida Constantin.
Zilele acestea, liceenii îşi dau întâlnire pe terenurile de fotbal
Conform declaraţiilor oferite de profesorul Nicolae Bugheanu, astăzi, 6 noiembrie, competiţiile din cadrul ONSŞ la fotbal vor continua cu faza locală pe licee (feminin). Şi aici s-au înscris trei competitoare, pentru primele două locuri urmând să se dueleze formaţiile liceelor Economic, Lahovari şi Forestier. Etapa judeţeană la secţiunea licee-feminin este programată în data de 9 martie 2015, în oraşul Bălceşti. De asemenea, mâine, băieţii se vor întrece în cadrul etapei locale pe terenurile liceelor Forestier (Seria Nord) şi Oltchim (Seria Sud). În acest caz, datorită numărului mare de echipe, primele două clasate se vor stabili în urma derulării a trei tururi. Meciurile din prima etapă se vor disputa mâine, cu începere de la ora 09.00. Jocurile din etapa a doua sunt programate pe 10 noiembrie, tot pe cele două terenuri, cu începere de la ora 10.00. Ulterior, pe 13 noiembrie, este programată ultima fază a etapei locale. Meciurile vor avea loc pe terenul de sport al Liceului Oltchim, cu începere de la ora 10.00. Primele două clasate vor reprezenta municipiul Râmnicu Vâlcea la etapa judeţeană, întrecere programată pe 6 martie 2015, la Liceul Oltchim.
„Pe această cale, doresc să mulţumesc comisiei judeţene de arbitri, condusă de către domnul Ion Tudorică, pentru sprijinul acordat în desfăşurarea competiţiei. Am fost ajutaţi în sensul că am primit arbitri calificaţi, care s-au achitat foarte bine de sarcinile ce le reveneau. De asemenea, doresc să mulţumesc şi Inspectoratului Şcolar pentru sprijinul acordat, precum şi conducerilor şcolilor care au găzduit sau vor găzdui meciuri din cadrul ONSŞ la fotbal”, ne-a declarat profesorul Nicolae Bugheanu, directorul Clubului Sportiv Şcolar din Râmnicu Vâlcea.