Site icon Curierul de Vâlcea

Asfaltări și modernizări de drumuri în Lăpușata

În comuna Lăpușata continuă, în această perioadă, asfaltarea drumurilor comunale, începută cu finanţare prin OG 28. „În perioada următoare, vom moderniza încă 2 – 3 kilometri şi, în paralel, introducem alimentarea cu apă în satul Şerbăneşti”, declară primarul Nicolae Joița (foto). Acesta mai are în plan să foreze 3 puţuri (la Bereşti şi Săruleşti cu sprijinul ADI APA Vâlcea şi unul la Zărneşti – cu finanţare locală) şi, într-o lună, să finalizeze podul peste Cerna, spre Bungeţi. „Acest pod este în lucru și va avea o lăţime de 6 metri şi va fi foarte solid. Nu în ultimul rând, pe o lungime de 7-8 kilometri, în toate satele, vom repartiza pe drumuri piatră spartă, o vom tasa cu un cilindru şi vom amenaja şi şanţurile”, a mai spus liberalul Joița.

Exit mobile version