În prima săptămână din an, medicii legiști au avut mult de muncă. De fapt, povestea se repetă în condițiile în care și de sărbători activitatea Serviciului de Medicină Legală a fost una intensă. Potrivit declarației dr. Florian Ghiță, șef SML Vâlcea, s-au efectuat 12 autopsii. De gardă a fost dr. Marian Avrămoiu, noul medic legist vâlcean, cel a precizat că au predominat intoxicațiile cu dioxid de carbon, ca urmare a incendiilor, dar și accidentele urmare a consumului de alcool. Spre exemplu, în Brezoi, un bărbat a decedat după ce a căzut într-un canal, având alcoolemia mare.
„Anul a început în forță. După cum s-a constatat, în doar opt zile, s-au efectuat 12 autopsii. Anul trecut, s-au efectuat 315 autopsii, mai multe ca-n 2012 cu 15 cazuri. Cât despre anul 2013, deși raportul final nu este gata, pot spune că s-au lucrat, în laboratorul nostru, la cererea Poliției, 1460 de alcoolemii, cu 20 mai puține ca-n 2012. De asemenea, dacă anul trecut am emis 2.780 de certificate de constatări ale persoanelor în viață, la cererea lor sau ale organelor legii, în 2012 au fost 2.630”, a mai precizat dr. Ghiță.