Site icon Curierul de Vâlcea

Anchetă la Spitalul Județean, în cazul tinerei gravide decedată

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Vâlcea reacționează în cazul tinerei de 28 de ani, însărcinată în luna a șaptea., și decedată la Craiova. Conform datelor emise de managerul SJU Vâlcea, chirurgul Dan Ponoran, nu există elemente care să coreleze administrarea de sânge cu evoluția nefavorabilă a pacientei; administrarea de sânge a fost justificată de datele clinice și biologice, administrarea de sânge s-a făcut corect și în momentul în care starea pacientei evolua spre agravare.
Menționăm că, duminică, 31 iulie, Cristina Troculescu de 28 de ani, din Frâncești, a fost internată la Spitalul Județean ca urmare a faptului că nu se simțea bine și ar fi avut o piatră la rinichi. I s-a făcut o transfuzie de sânge, când starea i se agravase, dar, pentru că nu își revenea, a fost dusă de urgență la Craiova. Medicii i-au făcut cezariană de urgență, dar n-a mai putut fi salvată nici ea, nici copilul. Rudele acuză medicii vâlceni și acea transfuzie de sânge, dar conducerea spitalului este de părere că totul s-a făcut în mod corect. A fost deschisă o anchetă internă și, cel mai probabil, se va sesiza și ministrul Sănătății.

Exit mobile version