Site icon Curierul de Vâlcea

Ambulanța vâlceană face anchetă

• este verificat cazul bărbatului din Laloșu, decedat în curtea Ambulanței din Bălcești
• zilele acestea, avem și rezultatul
ambulanta2
Începând de vineri și până astăzi, conducerea Serviciului Județean de Ambulanță a demarat o anchetă internă privind cazul bărbatului din Laloșu, decedat în curtea Ambulanței din Bălcești. După cum bine se știe deja, pacientul a fost transportat de verișorul său la Spitalul din Bălcești, au găsit lacăte puse pe uși, s-au deplasat la sediul Ambulanței unde bărbatul a decedat. În tot acest timp, cele două ambulanțe erau plecate la alte intervenții, în teritoriu: la o femeie gravidă și la un accident cerebral. Potrivit declarației asistentului șef al Ambulanței vâlcene, Ilie Fârtat, săptămâna aceasta, poate chiar astăzi, ne vor fi oferite și rezultatele anchetei.

Exit mobile version