Edilul comunei Păușești Măglași, Alexandru Dediu (foto), speră că în curând va primi finanțarea necesară extinderii rețelei de gaze naturale în localitatea pe care o păstorește. Finanțarea ar veni de la Ministerul Fondurilor Europene și vizează 22 de kilometri de rețea. De aproximativ 13 ani, în comuna Păușești Măglași există gaze naturale, pe o distanță de 18km, dar mai sunt localnici care doresc să se racordeze, situație care necesită extinderea rețelei. Dacă rețeaua ar fi extinsă cu 22 de kilometri, s-ar ajunge la acoperirea aproape completă a tuturor satelor din localitate.
Alți 22 km de REȚEA DE GAZE NATURALE în Păușești Măglași
