Site icon Curierul de Vâlcea

Activităţi de sezon la Direcţia Administrării Domeniului Public

În baza unui plan de acţiune aprobat de primarul Mircia Gutău, Direcţia Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea a derulat, în ultima săptămână, diverse lucrări. Cele mai multe dintre acestea au fost destinate bunei funcţionări a iluminatului public prin soluţionarea sesizărilor înregistrate în mai multe zone din oraş: bl. G 320, bl. A 13, bl. A 14, bl. A23 – Ostroveni, str. R.V. Băbeanu, str. Straubing, str. G-ral Magheru, str. Bâlciului, str. Ghioceilor, Ştirbei Vodă, str. Patriarh Iustinian Marina, sensul giratoriu de la Catedrala din Ostroveni sau Şcoala Gimnazială nr. 13. De asemenea, s-a intervenit pentru reparaţii stradale cu mixtură stocabilă pe străzile Ferdinand, Nicolae Titulescu, G-ral Magheru, Ştirbei Vodă, Remus Bellu şi Bâlciului şi se lucrează la amenajarea trotuarului în zona intersecţiei străzilor Câmpului şi Barajului.
A fost înlocuită oglinda parabolică stradală de la intersecţia str. Goranu cu Calea Bucureşti, s-au decolmatat rigolele de pe Calea Bucureşti şi de pe str. Schitul Troianu, s-a aşternut şi compactat refuz de ciur pe str. Săliştea Veche, s-au montat bănci şi coşuri de gunoi pe străzile Dacia şi Luceafărului, iar lucrările de reparaţii şi vopsire a foişorului din Parcul Mircea cel Bătrân sunt în derulare.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

Exit mobile version