Angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au fost solicitați, în noaptea de vineri spre sâmbătă (către orele dimineții), pentru a interveni la locul producerii unui accident rutier, în care un microbuz cu șase pasageri a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului.
Întâmplarea care se putea solda cu urmări dintre cele mai grave (poate chiar pierderi de vieți omenești) s-a produs pe Drumul Național 7, pe raza comunei Golești.
La fața locului s-au deplasat șapte autospeciale de intervenție (un SMURD, un ASAS, un echipaj de Descarcerare și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Vâlcea). Asta fără a lua în calcul echipajele de poliție care au ajuns în zonă.
„În urma producerii accidentului au rezultat șase victime (patru adulți și 2 minori), evaluate de echipajele medicale aflate la locul intervenției. În urma evaluării făcute de paramedicii SMURD și SAJ, victimele au refuzat transportul la spital, ele primind îngrijiri la locul intervenției”, ne-au anunțat, în zori de zi, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul ISU Vâlcea
Accident în această dimineață.
MICROBUZ RĂSTURNAT ÎN ȘANȚ. Șapte autospeciale au intervenit
